In memoriam Doina Cornea

„Doamna Doina Cornea a fost o fiinţă stranie nu numai prin cantitatea disproporţionată de îndrăzneală pe care o conţinea, ci şi prin amestecul de sfială şi severitate, de duioşie şi de lipsă de complezenţă, de compasiune şi de neînduplecare cu care prIvea în jur şi în sine însăşi. Aşa cum o apă adâncă şi limpede este întotdeauna mai misterioasă decât una tulbure care îşi camuflează adâncimea, misterul acestei priviri consta în simplitatea cu care reușea să răstoarne regulile viciate ale mentalului colectiv, redând normalităţii sensul moral şi reuşind să pună deasupra atotputerniciei răului semnul îndoielii.

A plecat dintre noi spre o lume în care nu va mai fi obligată să protesteze doamna Doina Cornea, ființa cea mai fragilă și cea mai puternică forță morală din România ultimelor două decenii ale secolului XX.

Ea a fost, singură, societatea civilă a unei țări care nu cunoștea încă definiția acestei noțiuni și, timp de două decenii, ea ne-a ținut locul tuturor în fața Europei și a lumii întregi.
Dumnezeu, în care credea cu fervoare, să o răsplătească și să îi dea odihna pe care o merită!”

Ana Blandiana

„… doamna Doina Cornea a fost un exemplu de verticalitate, de putere, de tărie morală. A avut un curaj care ar putea părea nesăbuit, dacă stăm să ne gândim că a rostit adevăruri extrem de dure pentru regimul comunist, într-o perioadă în care lumea, bineînţeles, că se temea de orice tip de atitudine, se temea, în primul rând, în urma terorii dezlănţuite de Securitate în România.

…

Or, ceea ce se întâmpla în jurul ei nu semăna deloc cu acest bine la care ea visa. O asemăn, dacă vreţi, cu acel copil din basmul lui Andersen care spune tuturor în gura mare că regele e gol”.

Marius Oprea

Ne-am fi așteptat ca după 1989 să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței şi bruma de demnitate dobândită prin numele cuiva care, în singurătatea curajului său, a îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu. Și totuși, nu Doinei Cornea i-am pus flori zilnic în poarta casei ei, unde fusese bătută de oamenii Securităţii. Între timp, i-am ridicat statui lui Adrian Păunescu și am omagiat apoi, la moartea lui, patriotismul de ticluitor de asasinate al generalului de securitate Iulian Vlad.

…

Cum ne-am purtat noi cu Doina Cornea după 1990? I-am lăsat pe urmașii Securității, reveniți la putere după o scurtă sincopă a Istoriei, să-i inventeze copii din flori, să-i adauge în paranteză numele de Iuhasz (ca şi cum un nume maghiar ar fi o infamie), să o tragă aici, jos, între noi, cu speranţa că astfel vor putea șterge diferența și o vor reduce la numitorul comun al precauțiilor colective.

…

Adevărul e că, de peste două decenii, Doina Cornea n-a mai existat pentru noi. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut părerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strâmbătățile care au pus treptat stăpânire pe noi. Cei care fac opinia publică în țara asta au uitat-o repede și și-au amintit, scurt, de ea abia când a plecat dintre noi.

Gabriel Liiceanu

Pentru cei tot mai mulți care nu au trăit în dictatura comunistă este și va fi din ce în ce mai greu să înțeleagă ce a reprezentat Doina Cornea în istoria recentă a poporului român. Ea face parte din acele personalități rare, cărora curajul le transformă viața în destin și nu cred că este exagerat să mă gândesc că va veni un timp în care Doina Cornea va fi privită ca o Ioana d’Arc a României. Pentru că acum este poate prea devreme, mă voi mărgini să mărturisesc ce a reprezentat Doina Cornea pentru propriul meu destin.

Ca pentru mulți alții, și pentru mine a fost, la început, personajul legendar care avusese curajul să se opună unui sistem represiv ajuns, prin teroare și apoi prin complicități prelungite, să pară inexpugnabil, în toată Europa de Est.

…

Mai târziu, când am aflat că este asistentă la Facultatea de Filologie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, m-am gândit că, educată fiind în spiritul Iluminismului francez, a înțeles de la Pascal că „a gândi bine este începutul moralei”. Știam ce va urma: întregul șir de presiuni și amenințări, care anulaseră alte încercări anterioare. Concediată în 1983 de la catedră, supusă interogatoriilor, izolată de cei din jur, molestată de poliție în fața casei sale, nu a cedat. În izolarea în care toți ne aflam în România era important că cineva spărsese zidul de tăcere care ne încercuia. Nu va fi singura: Paul Goma, Gabriel Andreescu, Radu Filipescu, Vasile Paraschiv, Gheorghe Ursu și alți câțiva, e drept, puțini și mai ales izolați unii de alții, își vor asuma acest preț.

…

În 1987, urmând exemplul intelectualilor polonezi, ea va distribui, împreună cu fiul ei, Leontin, manifeste de solidaritate cu revolta muncitorilor de la Brașov. Doina Cornea a oferit o alternativă politică din partea opoziției anticomuniste la „Scrisoarea celor Șase”, foști membri ai conducerii Partidului Comunist Român din perioada represiunilor criminale, care promovau schimbarea doar în sânul partidului comunist. Arestată în perioada noiembrie – decembrie 1987 și eliberată la presiunea guvernelor occidentale, nu a dat curs ofertei de a emigra în Occident și și-a continuat rezistența în România.

…

Cea mai mare realizare politică a Doinei Cornea, cu impact decisiv asupra istoriei recente a României, a fost ideea unificării opoziției anticomuniste din România prin coalizarea mișcărilor civice cu partide politice istorice renăscute după Revoluția din decembrie 1989, materializată în august 1990, la Cluj, sub titulatura Forumul Democrat Antitotalitar din România.

…

Într-un moment de profundă criză morală, avem din nou nevoie de simbolul Doina Cornea, pentru că Doina Cornea a fost un caz emblematic. A întruchipat toate ipostazele drumului spre desăvârșire ale omului deplin: persoană, personalitate și personaj istoric.

Emil Constantinescu