Despre Machiavelism

Doina Cornea

(Din ciclul "Către tineri")

(text difuzat de Radio Europa Liberă în 1985)

Trăim într-o Românie care se năruie, pentru că existăm într-o lume ale cărei valori și idealuri ancestrale ca adevărul, curajul, iubirea, spiritul de sacrificiu, credința, au fost călcate. Calității i-a luat locul cantitatea, spiritului materia, iar adevărului falsul și impostura. României îi este dat să se confrunte cu o falsă filozofie, o falsă creație artistică, străină de spiritualitatea ei autentică; chiar cu o falsă promovare în ierarhia socială a celor ce răspund de destinul ei. Falsul și impostura, materialismul (nu în sens filozofic!) și vulgaritatea – un fel de impostură și ele – au pătruns pe nesimțite în mecanismele conştiinţelor individuale, viciindu-le. Aproape fiecare din noi a ajuns să plătească un tribut rusinos, în viața sa de fiecare zi, acestei imposturi, fie din dorința de a sări peste etape, de a parveni, căci nu cunoaşte alte valori decât cele cantitative, fie, pur și simplu, din laşul spirit de imitație, din teama de a nu se deosebi de ceilalți, sau din pura inerție interioară, din lene de a-și cultiva forțele creative ale spiritului: sensibilitate, iubire,imaginație. Aceştia cad într-un proces ireversibil de omogenizare, de entropie sau moarte spirituală.

Cum a ajuns românul să accepte demolarea ființei sale interioare? Este, cred, tocmai din cauza acestui machiavelism. Trișăm? Dar cine este cel înșelat? Uităm prea lesne cine suntem. Ne înscriem, cu lipsa noastră de discernământ și cu nesăbuința noastră, prin marile și măruntele noastre acte de viață, în ordinea cantității. A avea, a poseda, a părea sunt opțiunile statistic majoritare în societatea noastră. Cine se mai gândește, în actele sale mărunte să-și impună, zi de zi, o altă opțiune, aceea de calitate, aceea a lui "cum trăiesc"? Nu suntem nici ceea ce posedăm, nici ceea ce părem. Suntem exact ceea ce trăim în interioritatea noastră, clipă de clipă, ceea ce valorăm calitativ.

Suntem vinovați, toți cei ce acceptăm să trăim în impuritatea alienării, cei ce acceptăm să ne dezumanizăm, cei ce renunțăm la funcțiile noastre spirituale de a da răspunsuri valabile existenței, cei ce punem preț mai mare pe conceptul de a avea decât pe conceptul de a fi. Pe câte chipuri, așa cum le zărim pe străzi sau în instituții, în orașele noastre, nu se poate citi, în somnolența lor grasă, moartea spirituală? Restabilirea, normalizarea vieții în România ne poate veni de la Leviathan sau de la sisteme generale. Dat fiind că existența noastră este atât de profund viciată, până în inima indivizilor, până în inconştientul lor, nu văd decât o singură salvare, un fel de pariu pe care să-l facem cu noi înşine, de a ne restaura viaţa interioară, de a ne asana viața personală prin efort individual, de a-i restitui frumusețea și puritatea pierdute. Este poate ceea ce grecii numeau catharsis, o tehnică de purificare interioară, fără de care nu se poate clădi nimic solid. Să încercăm să ne descoperim "maladia", "viciul" sau cota de alienare pe care le-am integrat ființei noastre și să le expulzăm din noi. Să reinvățăm pur și simplu să trăim.