Buletinul “De la opozitie spre democrație“Nr. 15

„Doina Cornea – Portrete și fragmente din jurnal”

„Doina Cornea – Portrete și fragmente din jurnal”

Leontin Horațiu Iuhas

Debrecen – Ungaria (3-30 martie 2026)

În luna martie 2026, Fundația Doina Cornea va organiza la Debrecen, în Ungaria, o expoziție specială dedicată operei plastice a Doinei Cornea, sub titlul:

„Doina Cornea – Portrete și fragmente din jurnal”

Expoziția va fi găzduită de biblioteca regională Méliusz Juhász Péter, una dintre instituțiile culturale de referință ale orașului, cunoscută pentru programul său expozițional constant și pentru deschiderea către dialog cultural internațional.

Evenimentul de la Debrecen marchează inaugurarea unui concept nou în seria expozițiilor pe care le pregătim: nu doar prezentarea tablourilor ca obiecte artistice, ci și integrarea lor într-o formă de confesiune și memorie.

Expoziția va cuprinde o selecție de portrete realizate de Doina Cornea – picturi în ulei și desene – însoțite de scurte fragmente din jurnalul său personal. Astfel, vizitatorul va putea pleca nu doar cu imaginea lucrărilor în minte, ci și cu o mică parte din sufletul autoarei.

Debrecen este unul dintre marile centre culturale ale Ungariei, un oraș cu o tradiție universitară și artistică remarcabilă, adesea numit „capitala culturală a Estului Ungariei”. Orașul găzduiește anual festivaluri literare, evenimente muzicale și expoziții de artă contemporană, fiind un spațiu viu al întâlnirii dintre memorie și modernitate.

În acest context, expoziția dedicată Doinei Cornea se înscrie firesc într-un peisaj cultural care valorizează libertatea de expresie, identitatea europeană și dialogul dintre popoare.

Această expoziție este un pas important în proiectul mai amplu de recuperare și valorificare a patrimoniului artistic și moral lăsat de Doina Cornea – o moștenire care continuă să vorbească nu doar României cât şi Europei de astăzi.

Doriţi să organizăm mai multe evenimente ca acesta?

Susţineţi-ne cu 2 Euro lunar trimiţând un sms cu textul SCANER la numărul 8845 sau, fără să vă coste nimic, redirecţionaţi 3,5% din impozitul pe venit plătit în 2025 aici:

https://redirectioneaza.ro/fundatia-doina-cornea/

Abonează-te la buletinul nostru lunar