Cum şi-a pierdut Securitatea microfonul

Leontin Horaţiu Iuhas

Doina Cornea a fost monitorizată de Securitate într-o multitudine de forme: avea în permanenţă un miliţian în faţa porţii şi o maşină cu doi securişti pregătită să o urmărească oriunde ar pleca. Exista un post de supreveghere audio, cu personal permanent, instalat în podul casei vecine care era la o distanţă mai mică de doi metri de casa ei. Telefonul, deşi era tăiat, era folosit deSecuritate pentru a asculta tot ce se vorbea in casă. Probabil fuseseră instalate microfoane şi în interiorul casei. Necăutându-le niciodată, probabil sunt şi acum tot acolo unde au fost instalate...

Dar, am certitudinea că Securitatea a instalat microfoane în biroul în care lucram eu, la Centrul de Calcul Electronic Minier Cluj.

Într-o sâmbătă, puţin dupa ora 12, (pe atunci se lucra şi sâmbăta dar cu un program redus – până la 12,30) eram cu prietenul şi colegul meu de birou, Petru Diaconu, pregătindu-ne să plecăm. Deodată intră furios mecanicul întreprinderii, apostrofându-ne: 

– Mă băieţi mă! Da’ nu puteaţi aştepta până luni? De ce mă trimite directorul tocmai acum să cumpăr yală şi să o montez?

I-am explicat că habar nu avem de ce l-a trimis directorul şi că, de fapt, nouă nici nu ne trebuie yală la uşă! Nu avem nimic de protejat!

Acest lucru ne-a trezit suspiciuni mai ales că se mai întâmplase un eveniment neobişnuit în aceeaşi zi: Unul dintre colegii noştri – despre care se ştia că este interfaţa cu Securitatea – îi spusese lui Petru că s-a schimbat programarea şi va face în locul lui permanenţă la servici în ziua următoare (pe atunci se făcea aşa numitul „ofiţerat de servici” în zilele libere când nu era nimeni altcineva în instituţie).

Am rămas cu Petru ultimii şi, după ce a fost montată yala, am pus semne peste tot în birou: Am aruncat agrafe de birou pe mese, măsurând poziţia exactă a fiecăreia dintre ele, am legat cu sârmă foarte subţire picioarele scaunelor de birouri, am numărat cutele de la perdele, etc. Nimeni nu ar fi putut intra în birou în absenţa noastră fără să vedem!

Luni dimineaţa am venit la servici cu o jumătate de oră înaintea celorlalţi ca să facem verificarea. Dar, surpriză: toate semnele erau la locul lor în afara celor legate de masa mea, care era lipită de perete. Cu mare greutate am văzut pe peretele zugrăvit în galben o dâră greu perceptibilă, care pornea din dreptul unei prize şi cobora pe lângă biroul meu până la parchet. Am ridicat şipca de la baza peretelui ce era prinsă de parchet. Sub ea am văzut nişte cabluri ce ieşeau de sub tencuială şi care aveau microfoane la capete. Văzând asta, am băgat o bucată groasă de sârmă în priză, făcând un scurt circuit, după care am scos cablurile din perete cu tencuială cu tot. La un moment dat a apărut o cutiuţă metalică ce conţinea o plăcuţă cu componente electronice occidentale (noi aveam doar ruseşti sau ceheşti pe atunci...). Am tras în continuare firele, desprinzându-le de cablurile electrice care alimentau priza, în jurul cărora erau înfăşurate.

Nici nu am apucat să bag instalaţia în geantă şi să împingem la loc biroul că a apărut electricianul – şi el furios că îl trimisese directorul să înlocuiască siguranţele:

– Da’ acuma nici o siguranţă nu mai puteţi schimba? Să mă trimită pe mine directorul să vă schimb siguranţele?

I-am explicat că habar nu aveam că erau arse siguranţele, că tocmai veniserăm şi că, de fapt, de unde ştia directorul de la el din birou că la noi sunt arse siguranţele?

Şi aşa a rămas timp de vreo săptămână şanţul în perete. Niciodată nu m-a întrebat nimeni nimic, nici chiar Securitatea care îşi pierduse instalaţia... Instalaţie pe care am reuşit să o trimit raportorului ONU pentru drepturile omului în România, la Geneva, prin bunăvoinţa Ambasadei Franţei de la Bucureşti.

După o săptămână ne-a chemat directorul la el să ne spună că Centrul de Calcul Minier intră în reparaţie şi să eliberăm biroul deoarece se începe zugrăvitul cu biroul nostru.

Şi, după ce s-a terminat de zugrăvit biroul nostru, s-a terminat şi „Marea zugrăveală”! Până în Decembrie ’89 nu s-a mai reparat şi zugrăvit nici măcar o încăpere...