Mirela Duma

Lumina din zori

Mirela Duma

Selecţie de Haiku


zorii de ziuă -

biblia răsfoită 

filă cu filă 


lumină în zori -

înflorite-n grădini

lăcrămioarele


nedumerire -

pe noptiera maicii

tămâie și flori


cer înstelat -

ochii mamei urmărind

pruncul din leagăn


primele zăpezi -

împovărat de stele

doar cerșetorul


drumul spre casă -

tata nu scapă din ochi

steaua lui David


codul de bare -

pe fruntea unora nici

strop de sudoare


ram înverzit -

două vrăbii împart

un miez de pâine


zori de ziuă -

deschiși întâia oară

ochii pruncului


încă lumină -

mama mai pune-n ferești

câte-o gutuie


cântec de leagăn -

un val atinge țărmul

ca-ntr-o poveste


marea albastră -

ochii tăi mai senini

ca niciodată


știri de prin lume -

marea din ce în ce

mai furioasă

Abonează-te la buletinul nostru lunar