Prima intervenţie a Doinei Cornea de la televiziune din ziua de 26 decembrie 1989

[text preluat din Puterea Fragilităţii – Ed. Humanitas 2019]

Textul care urmează este de fapt o relatare a celor spuse de Doina Cornea la TVRL la scurtă vreme după Revoluţie, redactată ulterior de autoare. În emisiunea respectivă, realizată de Mihaela Cristea, Doina Cornea apărea alături de Silviu Brucan, Dumitru Mazilu şi Petre Popescu. Înregistrarea video a emisiunii există, de pildă, în colecţia Grupului pentru Dialog Social. S- a preferat însă acest text unei eventuale transcrieri a celui original deoarece, pe de- o parte, este mai coerent şi, pe de alta, lămureşte anumite afirmaţii ale autoarei.

Am mulţumit tinerilor – studenţi, muncitori, copii – pentru curajul şi sacrificiul lor. Datorită lor am scăpat de comunism, datorită celor ce au înfruntat gloanţele cu piepturile goale.

Se spune că a fost o revoluţie. Termenul mi-a displăcut de la început. Îl găseam impropriu pentru ceea ce s-a petrecut la noi. O revoluţie este ceva premeditat şi organizat, ea dispune de structuri de forţă paramilitare. Gestul tinerilor a fost mai mult decât atât, prin spontaneitatea lui. El a corespuns unei chemări spirituale. „Vom muri şi vom fi liberi“, a fost strigătul tinerilor la Timişoara. De aceea am definit evenimentele care au avut loc la noi în decembrie 1989 prin termenul de miracol, un dar al lui Dumnezeu atunci când toate speranţele păreau stinse. A fost o izbândă neaşteptată a forţei spiritului asupra forţei brutale, a libertăţii interioare asupra terorii comuniste. Prin forţa lor lăuntrică, tinerii au descătuşat ţara. De aceea, începând cu acel moment, cetăţenii cinstiţi ai ţării aveau datoria de a apăra drepturile, libertăţile cucerite de ei.

Jertfa lor ne obligă pe toţi, spuneam, la o schimbare radicală de atitudine, de mentalitate. Din iubire faţă de ei, ar trebui să facem un efort de transformare lăuntrică (dar nu a fost să fie aşa!). Am atras atenţia că fiecare act – politic sau uman – imoral pe care îl vom săvârşi va fi ca un nou glonţ pe care îl vom trage asupra tineretului nostru. Fiecare act imoral va fi un act de trădare. Nu mai aveam josnicul drept de a fi laşi, ipocriţi, fricoşi, corupţi, gata de compromisuri morale, biruiţi de ispita puterii folosite în scopuri meschine. Puterea va trebui înţeleasă ca act de slujire şi nicidecum ca mijloc de căpătuire.

Simţeam o vagă nelinişte spunând toate acestea. Dar, mai ales, mă urmărea un gest al domnului Brucan în timp ce mă însoţea spre studio – voia să- mi spună ce să rostesc sau să nu rostesc în faţa telespectatorilor, reţinându-mă puternic de braţ. Aşadar, în felul acesta înţelegea Frontul Salvării Naţionale libertatea cuvântului? Acest semn premonitor m-a determinat atunci să spun următoarele cuvinte, în plus faţă de ceea ce îmi propusesem: „Un ziarist francez m-a întrebat cu puţin înainte ce cred despre domnul Ion Iliescu. Atunci nu ştiam ce să-i răspund. Acuma, în schimb, i-aş spune că nu- l cunosc, nu ştiu cine este.“ Răspunsul pe care mi l-a dat domnul Brucan în faţa telespectatorilor: „Îl cunoaştem noi!“ – era întru totul în stilul fostei mentalităţi comuniste. Mă întrebam doar cine erau aceşti noi.

Un alt incident a avut loc în timpul emisiunii, care mi- a schimbat cursul ideilor. Un reporter m-a rugat să spun câteva cuvinte pentru a dispersa mulţimea de manifestanţi adunaţi în centrul capitalei la apelul unor cetăţeni care, conform reporterului, ar fi fost terorişti şi intenţionau apoi să deschidă focul asupra lor. S-a adeverit mai apoi că a fost vorba de o manifestaţie anticomunistă, pe care puterea voia să o disperseze. Dacă această stratagemă ar fi reuşit, „teroriştii“ nu s- ar fi sfiit să tragă din nou în populaţie. Ignorând toate acestea, am consimţit să explic manifestanţilor că nu mai era momentul de a ieşi pe străzi. Puterea provizorie, am spus, ne-a promis un program democratic clar. Misiunea noastră este de a supraveghea dacă acest program se respectă. Să dăm timp puterii instituite să-şi ducă la îndeplinire programul. Dacă nu-şi va respecta promisiunile, vom ieşi din nou pe stradă să manifestăm. Eu voi fi prima, în acest caz, care va intra din nou în opoziţie. Totuşi, mi-am exprimat dorinţa ca totul să meargă bine, iar eu să mă pot întoarce la lingura mea de lemn.

În încheiere, am amintit că în societatea noastră actuală trebuie să ne concentrăm asupra sentimentelor de iubire, şi nu de ură sau de răzbunare; într-un stat de drept, cetăţenii nu-şi fac singuri dreptate (mă gândeam la securiştii din Cluj pe care i-am salvat în 22 decembrie 1989 de furia populaţiei). Pentru foştii torţionari există tribunale care îi vor judeca. Drepturile omului trebuie respectate şi în cazul lor. Democraţia trebuie învăţată. Trebuie să învăţăm cum să ne folosim de libertate.

Se cere un efort individual de dezintoxicare, de purificare interioară, am mai spus. Să luăm drept modele de urmat elementele cele mai curate din societate, cei care prin gândirea lor, prin scrisul lor s-au opus răului: Gabriel Liiceanu, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu, Ana Blandiana, Octavian Paler, Andrei Pleşu, Mihai Şora, ca să nu citez decât câţiva. Am rugat TVR să organizeze mese rotunde care să contribuie, prin mesajul lor, la formarea telespectatorilor. De asemenea, am amintit importanţa restabilirii legăturilor fireşti cu românii din exil. Am făcut apel la unirea tuturor forţelor curate pentru zidirea societăţii de mâine.