Scrisoare către cei care n-au încetat să gândească

Aceasta a fost prima scrisoare difuzată de către Doina Cornea prin intermediul postului de radio care transmitea emisiuni în limba română de la München, Europa Liberă. Din motive de protecţie şi pentru a mai putea să se adreseze tinerilor de la catedra Facultăţii de Filologie, unde preda, a dorit să rămână anonimă, semnând textul “o profesoară din Cluj”. Pentru a fi onestă şi credibilă a adăugat: “Pentru Europa Liberă, Doina Cornea, strada Alba Iulia nr. 16”. Cei de la Europa Liberă, din greşeală (sau nu…) i-au divulgat numele. În urma difuzării acestui text de către Europa Liberă (în august 1982), Doina Cornea a fost interogată de Securitate, amendată, criticată într-o şedinţă a cadrelor didactice de la Universitatea din Cluj şi, în cele din urmă, în 1983, destituită din postul pe care îl deţinea în această universitate.

Prin dumneavoastră, mă adresez tuturor celor care mai vor să gândească în ţara aceasta, oamenilor de bună-credinţă care doresc să contribuie, prin efortul lor, la stăvilirea prăbuşirii care ne ameninţă. Am convingerea că nici un efort, cât de infim ar părea, nu este zadarnic şi sper că scrisoarea mea poate fi un prilej de reflecţie.

Greutăţile care s-au abătut asupra noastră m-au făcut să meditez asupra cauzelor mai adânci care le-au provocat. În emisiunile dumneavoastră invocaţi de cele mai multe ori cauzele imediate, de pildă o economie greşit concepută, centralizarea excesivă a puterii, în ultimă instanţă sistemul nostru economico-social atât de rigid. Eu, trăind aici, ca profesoară, întrezăresc o cauză mult mai generală şi mai adâncă a acestei catastrofe: este vorba de devalorizarea culturală şi spirituală a societăţii noastre, în urma impunerii unei ideologii reducţioniste, sterilizante. Mă întreb cum s-a putut ajunge aici, mă întreb, mai ales, dacă nu cumva fiecare dintre noi, indivizi mărunţi şi neînsemnaţi, nu are şi el o vină în toate acestea. Dacă ne privim bine, până în adâncul sufletului, nu vom găsi oare atâtea compromisuri încheiate, atâtea neadevăruri acceptate şi difuzate?

O elită purtătoare de cultură şi de tradiţie intelectuală a fost de la început brutal suprimată. Consecinţele acestei crime (comisă în anii ’50, dar şi în continuare, sub forme mai atenuate) faţă de poporul nostru se fac simţite acum din ce în ce mai mult. Cât despre poporul însuşi, lipsit de modelul spiritual pe care i-l oferea elita de altădată, dislocat de la locul lui de baştină datorită nefireştilor schimbări economico-sociale, şi-a pierdut de mult conştiinţa şi tradiţia păturii sociale căreia îi aparţinea. Ţăranii noştri, purtători de valori latente, au devenit dezrădăcinaţii de la periferia oraşelor. Muncitorii au fost ei înşişi slăbiţi, în calitatea lor de clasă, de această invazie eterogenă. Intelectualii, recrutaţi la repezeală în funcţie de criterii politice, fără studii solide şi fără tradiţie, sunt incapabili să constituie un model spiritual. Datorită înlesnirilor nemeritate care stau la baza ascensiunii lor, ei acceptă pactul compromisurilor. Tradiţia veche – sau ce a mai rămas din ea – este înecată în această confuzie generală.

Am devenit un popor fără o scară de valori morale şi spirituale. Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizante şi care înăbuşă, prin frecvenţa lor obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie. Cred că acest proces de secătuire spirituală stă la baza tuturor neajunsurilor pe care le trăim, căci, prin forţa lucrurilor, societatea decade când indivizii se degradează, când indivizii îşi pierd spiritualitatea.

Noi, intelectualii de azi, asistăm pasivi la o regretabilă pervertire a conştiinţelor. Simţim cu toţii cum valorile morale veritabile sunt discreditate şi nu ne împotrivim: solidaritate umană, dragoste de muncă, cinste, curaj, demnitate au devenit vorbe goale. Noţiuni ca patriotismul, libertatea şi independenţa naţională servesc acum numai la trădarea istoriei şi la distrugerea sentimentului patriotic. Locul valorilor morale a fost luat de valorile materiale. Majoritatea concetăţenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situaţie, bani, relaţii şi confort. Rupţi de un adevăr interior, spre care şcoala şi familia au fost incapabile să-i ghideze, ei cad pradă lăcomiei şi totodată fricii de a nu şi-o putea satisface.

Dacă vrem să depăşim această tragică situaţie, se impune o întoarcere spre spiritual –valoare maximă, generatoare de inteligenţă, de etică şi de cultură, de libertate şi de responsabilitate. Numai un astfel de climat ar putea favoriza apariţia unei noi elite intelectuale. La formarea inteligenţei de mâine, noi, educatorii, avem un rol de primă importanţă. Totodată suntem responsabili de etica şi de spiritualitatea acestui popor. Să nu uităm că fiecare atitudine spirituală individuală contează în mersul istoriei. Să încetăm de a mai forma un tineret infirm: servil, lipsit de curaj şi de personalitate, interesat şi gata pregătit (încă din grădiniţă!) pentru cele mai cumplite compromisuri! Să nu-l mai expunem, zilnic, prin laşitatea noastră, la atitudini oportuniste şi ipocrite! Prin atitudinea noastră de conformism total şi de excesivă prudenţă (deseori nejustificată!) contribuim, zi de zi, la debilitarea morală a neamului nostru.

Mă adresez direct dumneavoastră, colegilor mei, profesori din România… E o greşeală să subordonăm procesul de învăţământ cerinţelor economice imediate. Rolul învăţământului rămâne, incontestabil, formarea omului complet, adică a omului cu profil moral, afectiv şi creator. (Ideea unui învăţământ etnic echilibrat, care să asigure unui tânăr, la ieşirea din şcoală, o meserie, nu este greşită, dar aşa cum este el conceput la noi nu face decât să reducă omul la o simplă unealtă). Pentru formarea omului integral, a omului creator, chiar şi în şcolile tehnice ar trebui reintroduse disciplinele umaniste. Aceasta ar presupune încă o reformă a învăţământului. Pentru moment însă, chiar in cadrul acestui sistem rigid, tribuna care ni se mai acordă poate fi folosită în mod mai eficient.

Nu-i mai învăţaţi pe elevi şi pe studenţi lucruri în care nu cred şi în care nu credeţi nici dumneavoastră! Obişnuiţi-i să gândească mai liber, mai curajos, mai conştient, mai generos! Ştim doar că nu se poate crea ceva decât în condiţii de adevăr şi de sinceritate interioară, şi totuşi nu facem nimic în acest sens! De multe ori nimeni nu ne obligă la aberaţiile ideologice la care, din păcate, ajungem din ce în ce mai des! Să nu mai repetăm lozinci sterile şi clişee fără conţinut! Câţi dintre noi nu-şi cultivă spiritul în secret, temându-se şi refuzând să împărtăşească elevilor sau studenţilor roadele studiului lor? Fiecare carte, fiecare idee de valoare ar trebui să treacă de la noi la ei!

În acelaşi timp, să ne împotrivim promovării în masă a elevilor, neţinând seama de criteriul valoric. Lipsa de exigenţă a devenit, din păcate, o normă curentă, în numele unei bune notări la inspecţie. Nu ne dăm seama că suntem primii vinovaţi de discreditarea şi devalorizarea învăţământului românesc?

Bineînţeles că pentru toate acestea trebuie să avem contacte cu lumea cărţilor şi a ideilor de valoare. Când sunt publicate la noi şi scrise de oamenii noştri de cultură care nu au rupt legătura cu adevăratele izvoare spirituale româneşti, ele apar în tiraje insuficiente şi fără publicitate. Cât despre cărţile pe care le importăm, ele sunt în număr extrem de redus. Este inadmisibil în aceste condiţii ca noi, profesorii, atunci când posedăm aceste cărţi, să refuzăm elevilor şi studenţilor, din frică şi din prudenţă, lectura lor.

Dumneavoastră, cei din exil, ne-aţi ajutat şi continuaţi să ne ajutaţi prin emisiunile culturale pe teme filozofice şi istorice. Mă gândesc la emisiuni ca cele din ciclul de expuneri istorice ale profesorului Vlad Georgescu sau la prezentările de cărţi apărute în exil, la tălmăcirea gândirii unor mari oameni de cultură ca Mircea Eliade, Ştefan Lupaşcu, Vintilă Horia şi alţii. Aş mai adăuga emisiunile dedicate gândirii unor filozofi din ţară, ca Sergiu Al-George, Constantin Noica, Liiceanu, pe care majoritatea intelectualilor noştri îi ignoră sau se prefac că-i ignoră. Multe din aceste emisiuni ar fi bine să fie reluate. Sunt sigură că, întotdeauna, ele vor fi utile şi bine primite de noi, care suntem de atâta timp rupţi nu numai de gândirea filozofică europeană şi orientală de tip tradiţional, dar şi de gândirea românească – în ceea ce are ea mai autentic.

Astăzi, când se confruntă atâtea curente de gândire, moştenite din toate timpurile, când simţim că din aceste confruntări se va naşte omul secolului al XXI-lea, nu trebuie să rămânem, încă o dată, în istoria noastră, izolaţi de restul lumii. Mai ales că, după cât se pare, nu o dată gândirea românească a fost sensibilizată atât la gândirea occidentală, cât şi la înţelepciunea venită din Orient (Eminescu, Blaga, Eliade). Studenţii se interesează din ce în ce mai mult de gândirea Yoga, de filozofiile orientale de tip tradiţional, poate şi pentru faptul că întrezăresc posibilitatea de a-şi recâştiga, prin ele, autenticitatea, un fel de puritate pierdută.

Înainte să închei, aş vrea să rog pe toţi cei din ţară, cărora mă adresez astăzi, să mă ierte pentru faptul că nu-mi divulg identitatea şi să nu pună la îndoială sinceritatea vorbelor mele. Mi se pare mult mai important ca prin munca mea să pot menţine, în continuare, un contact cu studenţii… deoarece predau în învăţământul superior din Cluj.

O profesoară din Cluj

Pentru Europa Liberă:

Doina Cornea

Str. Alba Iulia 16, Cluj